In jurul Marii Uniri de la 1918. Natiuni, frontiere, minoritati

Sarbatorirea Marii Uniri e cu totul legitima. E legitima si o doza de mitologie: toate natiunile o au! Dar avem nevoie, dincolo de comemorari si de simbolistica eroica, si de o istorie facuta fara prejudecati, in spiritul unei abordari critice. Cel putin din partea istoricilor profesionisti!
Ne trebuie in tot cazul o istorie europeana. Romania nu e o insula, e parte a unui ansamblu. Nu ne putem izola, nici in interpretarea istoriei, nici in modul cum ne raportam la ziua de azi ori de maine. Daca privim izolat crearea Romaniei Mari, riscam sa facem abstractie de evolutiile globale si totul sa ni se para minunat. In fapt, Romania Mare a evoluat pe o scena extrem de fragila, cu primejdii rasarind la tot pasul si, desigur, istoria inca nu s-a incheiat.
Calea europeana nu inseamna revenirea la vechi frontiere, ci, ca tel final, disparitia frontierelor si transformarea Europei dintr-un continent pana nu demult conflictual intr-o casa in egala masura primitoare pentru toti locuitorii sai. Miza, pentru noi toti, nu e trecutul, ci viitorul.

Romania e absenta in dezbaterea istoriografica europeana. Pe piata ideilor, cum se spune, nu prea existam. Raspunderea o poarta cei care inca n-au aflat ca istoria se face, astazi, altfel, in orice caz nu reincalzind la nesfarsit vechiul discurs nationalist. Centenarul Marii Uniri, in loc sa stimuleze cercetari innoitoare, risca sa se rezume la reafirmarea unor locuri comune. In memoria istorica a romanilor a ramas doar o schema mult simplificata a procesului istoric desfasurat intre 1914 si 1918. Toti romanii, cu putine exceptii, ar fi tras atunci intr-o singura directie. Nu e chiar asa! Adevarul, pur si simplu, este mai complex si mai nuantat. (LUCIAN BOIA)