Descriere
Steliana Duliu-Bajdechi este un cunoscut jurnalist, realizator în cadrul Studioului Regional Radio România Constanța. A conceput emisiuni complexe de actualitate culturală. A inițiat și coordonat proiectul „Gala Premiilor pentru Dialog Intercultural, Radio Constanţa”, desfășurat între 2008-2013. În 2012 a primit titlul de realizator de excepţie al Radiodifuziunii Române.
A absolvit Institutul Politehnic București în 1986 și, după intrarea în presă în 1991, Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București, Facultatea de Comunicare și Relații Publice. Are un masterat în „Studii culturale” la Universitatea „Ovidius” din Constanța. A fost partener în organizarea unor acţiuni culturale şi proiecte europene. A participat la seminarii de dialog interetnic (Constanţa, București, Freiburg-Germania, Lorient-Franţa). A fost președinte al Filialei Constanța a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, între 2009-2018.
Este autoarea volumului de studii istorice Drumuri sub cenuşă. România și Grecia între 1944-1949 – Constanţa, Editura „Dobrogea”, 2009.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.